wor(l)d up

This might be just another blog in the pool of all existing in the world. Why a new one? Because I believe that many times we prefer to close our eyes when things in society become a mess. Because this way I will keep myself more aware of what is going on in the world and not necessary in my proximity. This is a personal collection of facts that will eventually help me choose a project to get involved in.

Kony2012 - cum am decis sa aleg “Nu”

Cele de mai jos reprezinta o incercare personala de a nu ceda in fata unei avalanse uriase de informatii si opinii divergente cu privire la problemele sociale care ma intereseaza. In ultimele doua zile am absorbit cu mare interes pozitia la nivel global a oamenilor cu privire la campania Kony2012. Complexitatea realitatii se poate dovedi obositoare atunci cand devine constientizata si cand se simte nevoia de o pozitie critica si a aflarii adevarului din spatele actiunilor partilor implicate. Din aceasta pozitie m-am simtit coplesita in mai multe randuri si am avut tentatia de a renunta la a mai fi interesata de subiect. Si totusi, ceva in constiinta mea ma impinge sa pun in scris cateva informatii relevante pe care le am si ulterior sa sa-mi dezvolt o pozitie bazandu-ma pe toata teoria pe care o cunosc cu privire la activism si drepturile omului (nota: fac master in antropologie: drepturile omului si miscari sociale). Am datoria de a cauta resurse pentru a intelege lucrurile si de a le face cunoscute altora care, din diverse motive, nu au acelasi interes pentru umanitate ca si mine. In acelasi timp, plec de la premisa ca intentiile bune trebuie sa aiba la baza o analiza critica a tuturor aspectelor sociale care creeaza o situatie tensionata, grava, dezechilibrata si implicit, o miscare pentru rezolvarea ei. Ca orice fiinta umana tind sa fiu entuziasmata de dorinta oamenilor de a face bine, mai ales pentru ca vedem in jurul nostru atata nedreptate care trebuie condamnata si fata de care putini iau atitudine. Dar nu, asa cum am mai spus, fara o analiza a tuturor aspectelor care construiesc realitatea nu putem sa ne lasam condusi de un pur si sincer sentiment de entuziasm.

Asadar, Kony2012 este o campanie integrata de ordin social initiata si promovata de Jason Russell, un american care, odata ajuns in nordul Ugandei in urma cu 6 ani, a intalnit un grup de copii campati in corturi, ascunsi, de teama. Documentarul este o incercare de promovare a atrocitatilor savarsite asupra civililor de Joseph Kony, lider al unei grupari de gherila din Uganda formata de-a lungul timpului din copii rapiti si pregatiti militar, grupare denumita Lord´s Resistance Army (LRA). Documentarul poate fi urmarit aici. Tot pe aceasta pagina veti gasi informatii cu privire la campania desfasurata in mediul off-line printr-o “armata” de activisti, care devine globala odata cu raspandirea ei prin retelele sociale. Pentru a nu intra in detalii descriptive ale campaniei, deoarece mecanismele sunt explicate in documentar, voi trece la detaierea catorva problematici ridicate de foarte multe persoane interesate de aceasta miscare. Practic, extragand criticile la adresa campaniei si raspunsurile pro si contra la aceste critici se poate contura universul atat de complex in care dinamica sociala este factor esential.

Iata cateva date care nu pot fi contestate:

- de la postarea documentarului pe youtube.com din data de 5 martie, patru zile mai tarziu, existau cca. 50.000.000 de vizualizari. Acelasi documentar, in acelasi numar de zile, a strans pe vimeo.com cca. 15.000.000 de vizualizari. Cert este ca, subiectiv vorbind, marea majoritate a prietenilor mei din afara Romaniei, care sunt in lista mea de Facebook, au postat acest video in Timeline-ul lor. Raspunsul primit in spatiul on-line de catre aceasta campanie sociala este mai mare decat orice altceva am vazut pana in momentul de fata.

- lansarea documentarului vine la 5 ani de la filmarea copiilor aflati in acea situatie deplorabila; cu siguranta lucrurile s-au mai schimbat si vom vedea mai departe cum;

- documentarul nu reprezinta actiunea de baza a lui Jason Russell. Acest documentar a fost precedat de o campanie extinsa de promovare a situatiei din Nordul Ugandei in Statele Unite ale Americii in care au fost implicate personalitati publice si administratia statului condus de Barak Obama. Asadar, in momentul in care actiunea a fost dezvaluita la nivel global, a avut deja toate atuurile pentru a putea fi considerata un efort sustinut, serios, cu o implicare sociala gigant. Acest fapt construieste  credibilitate.

- si in final, dar de importanta cruciala, este faptul ca aceasta campanie porneste din Statele Unite ale Americii: de acolo vine Jason Russell si acolo s-a putut lupta pentru crearea unei campanii cu marketing bine gandit si implementat.

Din acest moment se poate analiza raspunsurile primite la nivel mondial, la cateva zile dupa lansarea campaniei. Mentionez din start ca mediul on-line ofera o cantitate enorma de informatii la aceasta data, dar din analiza catorva raspunsuri se poate ajunge la concluzii cu privire la felul in care a fost receptata campania in sine. Asadar, sunt trei teme majore care constituie critica asupra desfasurarii acestei campanii: (1) legitimitatea americanilor, ca outsideri sa promoveze o situatie politica si sociala care exista in Uganda de aproape doua decenii; (2) felul simplist in care este prezentata o situatie caracteristica unui razboi de gherila si a consecintelor acestuia; (3) obiectivele campaniei si strangerea de fonduri.

Asadar, pentru a exemplifica primul punct de mai sus, ca pozitie critica vis-a-vis de aceasta actiune, in urma cu doua zile a aparut un articol pe blogul publicatiei Foreign Policy sub titlul: “Guest post: Joseph Kony is not in Uganda (and other complicated things)” care a strans cca. 2500 de like-uri pe Facebook si cateva sute de comentarii pe blogul publicatiei. Articolul poate fi citit aici. Joshua Keating, autorul articolului atrage atentia asupra pericolului actiunii unor militanti prea putin informati si citeaza o alta publicatie in ideea in care omul-alb duce povara generatiilor trecute care au pus negrii sub scalvie si care trebuie sa-si rascumpere cumva pacatele: “buy a bracelet, soothe some guilt”. Ca masterand in antropologie am dezbatut problema numitei arogante a Vestului care se considera liber, cu un nivel de cunoastere superior oricarei alte culturi si care lupta pentru emanciparea celor care nu s-au nascut cu privilegiile democratiei (vezi literatura de specialitate care trateaza cu preponderenta subiectul “salvarii” femeilor musulmane prin aplicarea preceptelor eurocentrice). Asadar da, aceasta este o opinie valida care, in orice discurs, va fi combatuta cu usurinta, dar fara relevanta, cu dorinta oamenilor de a face bine care nu trebuie etichetata cu orice ocazie. In opozitie cu aroganta eurocentrica,  vine orgoliul poporului vizat. Pentru un discurs critic la adresa campaniei, se poate urmari video-ul postat pe blogul unei femei educate din Uganda, Rosebell. Ea mentioneaza ca problema din Uganda este o preocupare pentru grupurile activiste ale tarii ei si atrage atentia asupra povestilor spuse dintr-o perspectiva unica, asa cum este cea a lui Jason Russell. Ea vorbeste despre complexitatea unui razboi prin premise si desfasurare, criticand documentarul care instiga la actiune pentru terminarea unui razboi fara a-l explica. Asadar, o persoana mandra refuza printr-un discurs clar aroganta celor care vad Africa ca fiind o lume fara speranta. Si intr-adevar, perspectiva lui Jason Russell este simpla (sau simplista?): “Who are you to end a war? I am telling you: who are you not to?” (“Cine esti  tu sa opresti un razboi? Eu te intreb: cine esti tu sa nu faci nimic pentru a-l opri?”). Asa ajungem la cel de-al doilea punct, cel al manierei simpliste de prezentare a unei situatii dramatice. Pentru a atrage un numar larg de persoane documentarul este in esenta prezentarea succinta a unei situatii si obiectivele actiunii. Tinand cont de amploarea actiunii care precede documentarul, cred si este grav daca nu este asa, ca planul de actiune a fost intocmit in baza unor cercetari amanuntite a  tuturor aspectelor sociale in Uganda. Dincolo de stereotipurile care circula apropos de mentalitatea americanilor, mi-e greu sa cred ca o administratie de stat a disponibilizat suport in actiunea de capturare a lui Kony. In literatura de specialitate orice actiune din exterior, orice campanie importata si implementata intr-un context social diferit de cel in care a fost dezvoltata, trebuie supusa unui proces de vernicularizare. Asta presupune adaptarea la mentalitatea societatii in care intra, la caracteristicile intrinseci ale spatiului cultural. Sa ne imaginam ca acest Kony este prins, iar  intrebarea firesc urmatoare este ce fel de pedeapsa ar fi satisfacatoare pentru cei care au suferit si daca aceasta pedeapsa este pe masura asteptarilor celor implicati (altfel spus, a lumii din exterior care doreste o satisfactie pe masura implicarii ei). Sunt chestiuni delicate de ordin social care pot duce la situatii critice in contextul in care nu sunt intelese si transformate in obiective comune. De aceea interventia trebuie facuta in mod constient si responsabil. Maniera simplista vine in ajutorul masei de a intelege la un nivel de baza o situatie si de a reactiona imediat. Este imposibil ca fiecare dintre noi sa facem o documentare individuala, deoarece asta ar insemna sa ne deplasam cu totii in Uganda, sa le cerem celor afectati sa-si spuna povestea de milioane de ori, sa intocmim strategii aparte si sa ne obosim fara rezultat. In astfel de situatii trebuie sa ni se arate ca o actiune are la baza o strategie documentata si transparenta. In acelasi timp trebuie sa ne analizam pozitia ca militanti: cautam o satisfactie personala in a ajuta pe ceilalti si asta este automat bine sau rau, sa intelegem daca interventia noastra vine la momentul oportun si daca cei care conduc actiunea sunt responsabili, sa cerem o evaluare clara a actiunii si o inlaturare a detaliilor actiunii care pot cauza mai mult rau. Ca militanti avem responsabilitatea de a intelege cauza pentru care luptam. Ulterior, decizia este una de ordin personal. Din acest punct ajungem la cea de-a treia problematica care tine de obiectivele campaniei. Documentarul cere sa ne unim pentru a pastra suportul SUA in Uganda deoarece statul american – care are multe alte prioritati – trebuie sa fie convins ca lumea sustine implicarea sa. Joshua Keating se intreaba in articolul lui ce ne face sa credem ca statul american este pe cale sa se retraga. Rosebell considera ca implicarea SUA nu-si are rostul in conditiile in care situatia este mult schimbata fata de ceea ce prezinta documentarul: “oamenii dorm in casele lor si copiii merg la scoala”. Multe comentarii la diverse articole sustin ca aceasta campanie este prmovata de fapt de un stat care are aceleasi obiective dintotdeauna: petrolul. Asadar, observam o miscare care a prins constiinta oamenilor din toate colturile lumii, oameni care devin entuziasti si sunt gata sa plateasca pentru un kit care costa 30 de dolari fara a-si pune prea multe intrebari unde vor ajunge acesti bani. Prin umare, unde este planul de follow-up a unei astfel de actiuni? Acest lucru imi este inca neclar mie.

Asadar, voi sustine intotdeauna o campanie care va fi transparenta. Acest Kony trebuie sa plateasca pentru ca a furat copilaria multora si pentru ca a ucis civili. Este acesta un obiectiv satisfacator? Ma intereseaza ca America va avea si altceva de castigat din aceasta implicare sau ar trebui sa ma concentrez pe nobletea ideii de donatie, activism si raspandire a unei cauze? Un popor se poate vindeca singur? Raspunsul este da pentru ca orice cultura are in ea resurse pentru a rasturna situatiile: unii sunt razvratiti - asa cum sunt israelienii, altii se afunda mai mult in traditia lor – femeile musulmane poarta burka din respect pentru cei in varsta, nu pentru  ca se simt inferioare barbatilor, altii isi cauta resurse in simtul umorului si tot asa. Cred totusi ca o cultura nu mai poate fi inchisa in fata altor culturi deja. Obiceiurile se schimba prin interactiunea cu exteriorul si creeaza alte obiceiuri si asta este oare un lucru atat de problematic? Indiferent de felul in care Uganda va alege sa iasa din criza sociala si politica, este o optiune proprie poporului la care are dreptul. Asta nu schimba cu nimic faptul ca cei care gresesc trebuie sa-si ia pedeapsa. Raspunsul vis-a-vis de implicarea mea personala de ordin financiar este: nu!

 

Romania - boiling pot

As follow-up, in Bucharest it seems that violence is instigated by football teams supporters - they have a long history of bad relations with the police. Many of the people on the side ask for peaceful manifestations.

The streets are split into two very distinct groups: the citizens reacting on the side, not hiding their faces from the cameras, peacefully protesting / the hooligans who take a lot of media coverage due to their behavious. Still, I hope that mass media will turn their face from the spectacular sight of garbage bins in flames and give voice to those who actually want change! The International media is quite poor in information regarding these manifestations.

Students from the residential campuses gather and march towards Piata Universitatii.

The President, the Government and Prime Minister are silent - how can that be? We only have protesters and police oh, and of course, medical support to those injured.

This is what seems to be a spontaneous out-burst of the Romanians starting on the 13th of January and continuing. This is not only Bucharest, but also many cities in West of Romania and few in the East had their streets occupied. And this is not under “occupy” movement… People´s demands are various, but they all reach  the climax asking the President, Traian Basescu and the government to leave.

Some people in the streets compared the actual situation with the movements that lead to the Revolution in 1989, but analists ask that such afirmations should not be made since Romania has done great steps in the process of democratization.

The photos: last night (14-15/01/2012), Romanians asked for the removal of the President in Piata Universitatii, the exact same place where they were celebrating and crying of joy when he was first elected…

Right now there are even more people gathered, it is said that many students will arrive in Piata Universitatii and the police threatens with fines. They gather at 10PM in many cities of the country. My fear is that tonight will be more violent. People are frustrated and that can be seen at any moment.

Online - live scenes:

- http://live.stirileprotv.ro/live/ibu3.html

- http://webtv.realitatea.net/live

An innocent in Guantánamo: LAKHDAR BOUMEDIENE

"On Wednesday, America’s detention camp at Guantánamo Bay will have been open for 10 years. For seven of them, I was held there without explanation or charge. … Some American politicians say that people at Guantánamo are terrorists, but I have never been a terrorist. Had I been brought before a court when I was seized, my children’s lives would not have been torn apart, and my family would not have been thrown into poverty."(read the open letter here)

- this is an extract from an article about things that happen and that should never happen. And after reading you will see that these are not only “things”, these are atrocious conditions in which a human being should never be put through. Could you ever imagine an apology to a man that has been in Guantánamo without guilt? There is probably none acceptable, ever…

"Hitchens was vehement and amusing to the end"

Everyone is entitled to have opinions because at least, we want to believe we have a critical sense. Still some have some sort of clarity and when this combines with talent, they go through life as truth-tellers. Of course, there are those who may accuse witty personalities like Hitchens for spitting venom - but venom, no matter how radical its effect is, may be on many occasions revealing, not destoying. I have always appreciated Hitchens for having a sense of reality that many ignore. Truth always stayes right in front of our eyes, but this guy was never reluctant into noticing it and speaking it out load.

I would have liked to see Hitchens in a debate about war with George Carlin (for the sake of the show)

"(The New Testament) is a work of crude carpentry, hammered together long after its purported events, and full of improvised attempts to make things come out right."

"Religion is man-made. Even the men who made it cannot agree on what their prophets or redeemers or gurus actually said or did."

"[Mother Teresa] was not a friend of the poor. She was a friend of poverty. She said that suffering was a gift from God. She spent her life opposing the only known cure for poverty, which is the empowerment of women and the emancipation of them from a livestock version of compulsory reproduction."

"To terrify children with the image of Hell, to consider women an inferior creation - is that good for the world?"

"One must state it plainly. Religion comes from the period of human pre-history where nobody - not even the mighty Democritus who concluded that all matter was made from atoms - had the smallest idea what was going on."

"Everything about Christianity is contained in the pathetic image of ‘the flock’."

"Owners of dogs will have noticed that, if you provide them with food and water and shelter and affection, they will think you are God. Whereas owners of cats are compelled to realise that, if you provide them with food and water and shelter and affection, they draw the conclusion that they are gods."

When a Christian claimed that God had given him “throat” cancer to punish the “one part of his body he used for blasphemy”, he replied: “My so-far uncancerous throat… is not at all the only organ with which I have blasphemed.”

Describing heaven: “Endless praise and adoration, limitless abnegation and abjection of self; a celestial North Korea.”

source: bbc.co.uk

(Source: BBC)